In timpul foametei

Una dintre cele mai sinistre pagini din istoria tinutului nostru a fost foametea din 1946-1947. Este cazul sa precizam ca in decursul ultimului mileniu pe teritoriul Moldovei de la est de Prut au fost mai multe secete. Observam, in acelasi timp, ca in ultimele doua secole numarul secetelor a fost incomparabil mai mare fata de secolele precedente. Astfel, in secolul al X - lea s-a inregistrat doar o singura seceta, iar in secolele urmatoare -XI-XI I - 9 secete, in secolul al XlV-lea - 9 secete, in secolul al XVI-lea - 8 secete, in secolul al XVIl-lca - 6 secete, in secolul al XVIII - lea - 9 secete, in secolul al XlX-lea - 23 secete, iar in secolul XX - 47 secete. Oricum, populatia de aici a fost intotdeauna vigilenta fata de capriciile naturii, gasind solutii, uneori iesite din comun, pentru a supravietui.

Exista mai multe legende in legatura cu secetele din Moldova. In una din ele se povesteste despre o seceta din vremea lui Stefan cel Mare. Se spune ca dupa atitea razboaie cu turcii si tatarii, in urma carora Moldova a fost distrusa si pustiita, mai adusese Dumnezeu si o seceta cumplita. Oamenii se hraneau cu diverse ierburi si radacini. Hambarele erau pustii. Cand a venit primavara, nu erau seminte pentru a semana. Vazind aceasta, Stefan Voda, plin de intelepciune, le-a spus oamenilor: „Grijiti voi de altele, ca Dumnezeu a avut grija sa puna seminte la pastra re." Tot atunci domnitorul a dat ordin Pircalab ilor sa are grabnic toate drumurile Tarii . Aceasta porunca a fost indeplinita intocmai, desi lumea nu intelegea. Multi s-au gindit ca Stefan Voda si-a pierdui mintile. Apoi, peste putin timp, toti au vazut ca pe drumurile arate a rasarit griul verde ca din semanatura. Stefan cel Mare inteles ese cu mintea sa isteata ca pe drumurile de tara au ramas destule seminte sanatoase din cele cazute pe acolo in vremea transporturilor. Asa a scapat Stefan Voda moldovenii de nevoie, pastrind semintele griul ui si ale viitoarei roade..." (Florian Cristcscu, Povestea neamului nostru, Chisinau, 1992, p. 253-254.)

In 1946-1947 intr-adevar a fost un timp secetos, in unele zile de vara temperatura aerului ajungea la umbra la 35-37 grade Celsius, iar la suprafata solului pina la 65-67 grade Celsius. in 1946-1947, de la inceputul perioadei de vegetati e a culturilor agricole au cazut numai intre 85-245 mm precipitati i. Fata de anii normali aceasta a constituit intre 40-80 % din norma anuala. De la l ianuarie 1947 precipitati ile au constituit intre 105-285 mm, adica circa 30-85 % din cantitatea obisnuita. Totusi nici seceta si nici opcrati ilcmilitare nu au provocat foametea groaznica ce s-a declansat atunci.

Astfel, se stie ca in acei ani taranii au fost obligati sa predea statului sovietic griu, seminte de floarea soarelui, fin , carne, oua, brinza, lina etc. Si aceasta indiferent de cat au semanat si daca aveau posibilitate sa indeplineasca aceasta sarcina. Normele impuse de catre autoritatile sovietice erau urmatoarele: gospodariile care stapineau pina la 2 hec¬tare trebuiau sa livreze statului 90 kilograme de cereale de pe fiecare hectar, cele care dispuneau intre 2-5 hectare trebuiau sa predea sovieticilor 140 kg, cele care dispuneau intre 5-10 ha -l 90 kg, intre 10-15 - 240 kg, iar peste 15 ha -290 kg. In acelasi timp, gospodariile taranesti erau obligate sa dea statului bolsevic la flecare hectar: 10 kilograme de seminte de floarea soarelui, l O kilograme de cartofi, 4 kilograme de fin , pina la 10 kilograme carne, pina la 50 kilograme lapte, 50 oua, 250 grame brinza de la fiecare oaie producatoare, cite 250 grame lina de la fiecare oaie si cite 50 grame de la fiecare capra. Totodata, statul sovietic cerca predarea obligatorie a strugurilor, legumelor si fructelor. La acestea se mai adauga impozitul pe case si alte constructii auxiliare, in cazul in care gospodaria nu indeplinea aceste cerinte, capul familiei, iar uneori chiar intreaga familie erau pedepsiti cu ani grei de inchisoare.

In acest context foarte relevante sunt amintirile locuitorilor satului. In continuare reproducem doar o parte din marturiile lor: Andrei I.Mititelu (n. 1925) „Pe timpurile celca traiam in Afumati. Atunci a fost iama secetoasa. Toata iama o spulberat numai cu colb. In primavara n-a iesit nimica. Da' la stat trebuia sa dai «postavka» (impozit agricol - n.n.). De asta am ramas Fara piine . Am scapat care si cu ce a avut. Eu n-am prea dus foame multa. Am avut oleaca de piine si familia nu-mi era Asa de mare, de abia mi se nascuse baiatul.

In Afumati au murit doua persoane, spuneau ca de foame, da mai degraba ca erau bolnavi. Care erau bolnavi se mai umflau si de foame. Da' in Bujor a murit tare multa lume. Noi traiam oleaca mai usor decat pe la Bujor... N-am auzit ca la noi sa manince ciini si mite. Minca lumea mai mult buruiene si tot ce crestea pe marginea drumurilor. Au scapat cine a avut zile, ceilalti Asa si s-au dus umflati de foamete..."

Ion P.Besliu

„Foamete o fost din cauza secetei. Ca sa scapam cu viata mincam seminte de poama, miez de rasarit a, nalba... de toate. Ion P. Bcstiu. Ne duceam tocmai la largara cu carul cu boi ca sa aducem papusoi. Foamea ne trimitea. Cu caruta era mos Ion Condurache. Am mers patru zile pina acolo. Prima data la largara am vazut tren si sirma ghimpata. Apoi am vazut si vagonul cu papusoi. Eram vreo 16 carute. Mincam graunte crude ca guzganii. Toti oamenii s-o gramadit si ne-am dus la o stina din apropiere unde am facut o maliga. Ciobanu ne-o dat niste urda si oamenii o mincau cu mina...

M-am intors pe urma in sat.. Toamna ne-am dus la Chisinau, Cand s-a facut primul zavod (fabrica - n.n.) de piine ca sa ne dea de seminte, da' nu ne-au dat. De la Chisinau ne-au trimis la Bucovat. Acolo Cand au vazut oamenii griu ii mincau Asa crud. Pe urma au iesit si s-au dus la un pirau sa bea apa si au inceput a varsa... O fost greu cu foametea. O murit atunci mult popor..." NicolaiGh.Circhelan(n. 1933)

„Foamea a fost tare grea. A fost seceta. Erau mari calduri. Temperatura trecea de 40 de grade. Piine a care a fost s-a mincat. Dar stringeau «postavka», la stat. Chiar de nu aveai, trebuia sa dai. Care a avut oleaca de piine , cum este o vorba «sacul se economiseste de la gura, ca de la fiind n-ai ce» si au fost mai zgirciti, au strins cite putina piine de pe deal si au scapat de foame. Care n-au avut, au murit. Lumea se umfla de foame. Sunt sate in care 25 % au plecat. Aici in sat au murit putini. Atunci satul era mai mic. Se mai ajutau unul cu altul. De foame a murit un fierar de aici, Bogdan Ion, n-avea copii, n-avea familie. Cand erau anii buni traia bine, dar eu foamea a murit.

A fost vremea ca oamenii mincau tirtani ghimposi: ii uscau, ii dadeau la risnita si-i mincau. Se mai duceau si prin Polonia dupa piine . Care era mai indraznet, mai cu putere se ducea si cumpara cite oleaca de piine . Si statul a mai dat cite oleaca de ajutor, dar care a fost sa moara a murit."