Deportarea

Una din masurile prin care puterea sovietica a instaurat teroarea si frica generala in tinutul basarabean au fost deportarile in masa. In noaptea de 12sprc 13 iunie 1941 au fost deportati in Siberia 22 648 basarabcni. Opt ani mai tirziu, iarasi noaptea - intre 5 si 6 iulie 1949 - sovieticii au deportat 11 293 familii: peste 35 mii de oameni nevinovati . Printre cei care au avut de suferit in urma represiunilor sovietice din anii 1941 -1949 au fost si urmatorii sateni: Binzari Loghin I. (n. 1883), sotia Ioana (n. 1884), copii: Gheorghe (n. 1923), Ion (n. 1926) Esan Chirii S. (n. 1883), sotia Sofia (n. 1881), fiica Daria (n. 1931) Anitoi Alexandra S. (n. 1893), fiica Maria (n. 1927), fiica Eugenia (n 1933)

Siberia (l 954): in rindul doi (de la dreapta la stinga) - Gheorghe Vasilica si sotia sa Agripina,in acelasi rind, primul din stinga - Valentin Bubuioc, iar in rindul trei, prima din stinga - sotia sa Maria .

• Brinzila Dumitrul. ( n. 1922), sotia Eudochia (n. 1931)
• Florea Timofei D. (n. 1889), sotia Varvara (n. 1889),copii: Petru (n. 1934)
• Frunza Eugenia I. (n. 1888), copii: Vladimir(n. 1937)
• Rebeja PetruT.(n.l906)
• Rotari Profir G. (n. 1881), sotia Vasilisa (n. 1887)
• Tutovanu Eftenii V. (n. 1899), sotia Ioana (n. 1899), copii: Varvara (n. 1930),
• Maria(n.l932),Tudor(n.l945)
• Vasilica Gheorghe P (n. 1904), sotia Agripina (n. 1907), copii Maria (n. 1933),
• Elena (n. 1935), Gheorghe ( n. 1940)
• Vidrascu Olga T.(n. 1909), Nadejda (n. 1936), Elena (n. 1937), Alexandra (n. 1938), Ion (n. 1943),Mihail (n. 1947)
• Tudos Ion G. (n.1913), sotia Anastasia ( n.1914)

Vizitind localitatea, am reusit sa inregistram marturiile a citiva dintre supravietuitorii acelei tragedii, in continuare reproducem cele povestite de ei, pastrind intact stilul naratiunii:

Elena V. Vidrascu (Lacatus), n. 1937

„In ziua ceea (5-6 iulie 1949 - n.n.) a fost mare jale pentru noi. Eram sase copii la mama si la tata: Maria Vidrascu - 17 ani, Nadejda-14ani, Elena- 12ani, Vasile... La orele 12 de noapte, au venit (sovieticii - n.n.) ca banditii. Tata si mama nu erau acasa. El fugise mai inainte la o vsora de a' lui laBalauresti. Mama a sarit din pat, imbracata in camasuica, a fugit si s-a ascuns, a crezut ca n-o sa ieie copiii Fara parinti. Da'noi plingeam, da, ca copiii... Au intrat soldati i cu armele in casa, ne-au luat pe toti si ne-au arestat. Mama a auzit tot din ascunzatoare si a venit la noi. Cand a venit mama plingind, nc-a cuprins pe toti. Masina ne astepta la poarta. Cand veneau vacutele in sat, noi eram incarcati in masina si ne-au dus. Ne-au dus noaptea la gara de la Ghidighici. Acolo era lume multa. Ne-au incarcat in vagoane, care erau pentru vite.

Din sat atunci au mai fost deportati Timofte Fiorea cu sotia Varvara si feciorul lor Petru care avea 17 ani. Atunci noaptea am fost ridicate numai noi doua familii din sat. Din satul Afumati au fost mai multi- Cand ne-au incarcat la vagoane, eram 28 de familii intr-un vagon. Dar esaloane - cat vedeai cu ochii. Cel mai mititel frate avea doi anisori si plingea ca vroia mincare. Cand ajungeam pe la stantii se mai opreau si ne hraneau. Ne dadeau «rasol» (zeama de muraturi -n.n.), doi cartofi acolo SI niste apa chioara, ca sa nu murim de foame pe drum. Cand se pornea trenul, ne punea lacata la vagon.

Am mers 17 zile. Si avioanele zburau pe sus ca cioarele. Pe noi ne-au adus ca pe niste puscariasi. Noi ne gindeam ca ne duc sa ne omoare. Cand s-a terminat linia, ne-au lasat intr-o padure, unde numai pasarile se auzeau. Era un «barak» unde fusesera puscariasi. Ne-au dus in regiunea Tiumen', raionul Iurghinski. Cand am ajuns in Siberia, ne-au pus inir-un barak. Nu era nici mincare, nimic. Rusii aveau casute acolo si lucrau la «jivila» (rasina fluida - n.n.). Veneau rusoaicele dintr-un satuc de prin apropiere si ne aduceau putin lapte.

Comendant la baraca era un rus si spunea: «Dcti, deti, zacem vi siuda priehali?», dar noi rusa no cunosteam deloc, pe urma ne-am mai invatat. Bunica mea de la Drojdicni - Zinovia Izbas - mama tatei, cunostea bine ruseste. Ea era in alta parte de padure si a depus cerere pentru regiunea Tiumen', prin care ne cerea pe noi copiii la dinsa. Ce-a facut ea si cum a facut, ca intr-o zi a venit un militar cu masina si ne-a dus la bunica. El venise la a treia sutca, pina atunci noi n-aveam ce minca. De acasa n-aveam nimic, nici de invelit, nimic. Da' masina era descoperita, Fara borturi (obloane - n.n.). Cu masina am mers prin padure o zi» Cand am ajuns la bunica era aproape noapte. Ei tot erau intr-un «barak». Ne-a primit ea acolo. A venit un comendant si ne-a spus ca trebuie sa lucram la padure. Sora cea mai marc s-a dus cu mama si taiau la beschie, sa faca «skladometri» (steri - n.n.). Zapada era pina la briu si ele se invalatuceau Ia picioare cu niste rufe si se duceau la padure ca sa ne aduca noua de mincare. Primeau 6-7 ruble pe zi. Mama ne cumpara piine . Era frig -55

Elena V idrascu (pe scaun), impreuna cu sora Nadejda (prima din stinga) si doua prietene (1954).

grade de crapa lemnul. Digerau oamenii la degetele la picioare, urechile, fata. Cand venea primavara se jupuia pielea de pe obraji.

Stalin a murit in 1953 la 5 martie. Rusoaicele tare-1 mai plingeau. Da' noi taceam, stiam ca el a facut pozna asta cu noi. Ne gindeam ca poate ne-or da drumul acasa. Si a venit Asa «prikaz» (ordin - n.n.) ca mamelor cu sase copii sa le deie drumul acasa. Bunica fiindca a fost in virsta i-a dat drumul mai inainte, prin 1955. Noi am venit acasa prin 1956 la 18 septembrie. Bunica mea avea 60 si ceva de ani. Cand am venit aici, nu ne primeau la evidenta. Cum ca n-aveam dreptul sa stam in satul asta, sa ne ducem in alta parte. Dormeam pe unde se nimerea, vai de capul nostru. Treceam pe linga casa noastra si plingeam. Parintii nostri tare bine au trait. Erau oameni gospodari si au avut de toate. N-am dus lipsa de nimic, Iata, sunt vreo 13 ani de Cand ne-au dat niste ruble acolo. Da' casele Asa si nu nc-au mai dat. Iata si azi merg pe linga casa ceea si plinge inima in mine..."

PetruT.Florea(n. 1931)

„Noi am fost trei frati : unul o murit acasa cu razboi ul, altul pe front. Am ramas la parinti numai eu, aveam vreo ! 8 ani. Parintii erau intr-o casa, dar eu in alta casa. La 6 iulie noaptea (in 1949 - n.n.) a venit armata (sovietica - n.n.) si cu unii oameni din sat: presedintele sel 'so-vetului si o activista - o femeie deputat si presedintele sel'poului (cooperativa sateasca de consum- n.n.). Iata, ei au venii pe la orele doua, ca hotii. Au venit si au dat ordin: «Sculati , Fara nici un fel de miscari....» I-am intrebat: «Ce-am facut? Pentru ce? Nimic.» M-au arestat pe mine, i-au arestat si pe parinti. Au ramas doi soldati sa ne pazeasca pina seara. Din sat au mai ridicat atunci si familia Olgai Vidrascu, sotia lui Vasile Vidrascu . De la Afumati au fost deportati Vasilica Gheorghe, mos Tutovanu, erau vreo cinci in familie, pe urma alde Anitoi, mama si fiica.

Dupa asta o venit masina, ne-au incarcat in ea si ne-au dus la Chisinau. La Ghidighici ne-au aranjat in trenuri pentru vite si de acolo ne-am pornit spre Siberia. Ne opreau o data in sutca pentru a iesi la aer si pe urma iar ne virau in vagoane. O data in sutca ne dadeau cite o lingura de rasol si o bucata de piine de 100 de grame, intr-un vagon eram opt familii, vreo 30 de oameni. Mai venea cite un medic o data pe saptamina si intreba care-i bolnav. Am mers Asa doua saptamini de zile si la a treia saptamina am ajuns. Ne-au dus in oblastea Tiumcn', raionul Isetk intr-un sovhoz «Kommunar». Acolo nc-au instalat. Ne-au dat cite o «kvartira» (apatamcnt - n.n.) pentru doua familii. Eram 6 persoane, intr-o «kvartira» cu o camera. Ca sa te mai speli nici vorba. Ei au avut ordin ca oamenii care locuiau acolo sa-i considere infractori, «vraghi naroda» (dusmani ai poporului - n.n.), ca noi, chipurile, am fost rai, am facut cu adevarat rau si de asta ne-au deportat.

Am ajuns acolo vara si era inca cald. Vara, pentru noi erau 12 ore de lucru si daca nu implineam norma, ne dadea 200 grame de piine pe zi, daca implineam norma la lucru, ni se dadea 600 grame de piine - aveam dreptul sa Ie cumparam, nu ni le dadeau pe degeaba. Eu si cu tata implineam normele, dar mama nu lucra si i se dadea numai 200 grame de piine pe zi. Si mai rupeam din piine a noastra si o hraneam si pe dinsa, ce era sa faci? Iarna a fost frig, ca de obicei. Daca trecea frigul de - 40 grade, nu ne scotea la lucru.

In sovhozul unde eram noi era agricultura, se samana griu, diferite cereale. Era vitarit mult. Majoritatea moldovenilor lucrau la vite, rari care lucrau pe cimp. Pe urma am lucrat la lucru diferit, pe urma m-am virit in tehnica la lucru, m-am facut tehnician. Au vazut ca nu suntem oameni de ceia rai si au inceput sa se uite drept la noi, nu chezis. Scrisori ca sa ne dea drumul acasa n-am scris. Cum am ajuns acolo ne-au spus: «Daca ai fecior mort pe front, pe mata n-a trebuit sa te deporteze». Ei au incalcat chiar si legile lor sovietice. Ce faceau ei era de doua, trei ori asupra legii. Am suferit 7 ani de zile. Peste sapte ani de zile, dupa ce a murit Stalin ne-au facut amnistie si ne-au eliberat, intii o serie, pe urma alta serie, pe rind. Am venit in '56 acasa. Aici nu ne-au intors nimic inapoi, in casa veche a parintilor mei traia un fecior a femeii celea de nc-a ajutat sa ne deporteze. Cand am venit, tata era in etate, ne-am rugat sa ne primeasca in colhoz si ne-au primit. Am lucrat un pic in colhoz si pe urma m-am rugat sa ma ia la tehnica. Mi-au dat un tractor, un combain pe care am lucrat mai multi ani...

Mi-am facut documentele pentru reabilitare prin 1990-1991. Tirziu da' oricum au recunoscut gresala. Cand a venit vremea sa ne reabiliteze pe mine si pe mama au cazut de acord ca sa fim reabilitati , dar pe tata nu. Tata era mort inca din 1973. Acu ei ne spun: «N-aveti dreptul, a fost capul familiei, a meritat. Voi n-aveti dreptul la nimic, n-au sa va intoarca nimic inapoi.» Am intrebat ce lege exista in Asa caz. «Trebuie sa va duceti la judecata in Chisinau si neaparat sa vina si tata d-voastra». Eu le zic: «Veniti Ia cimitir sa vorbiti cu el, ori ii dezgrop si vi-1 aduc la Chisinau ca sa vorbiti cu el. Cum facem?» Mi-au zis ca daca e mort va fi reabilitat. Dupa asta ei trebuiau sa ne intoarca bunurile, da' noi trebuia sa le dovedim ce am avut. Am luat doi martori care stiiau ce am avut atunci si m-am dus la raion. Acolo ne-au spus ca nu mai trebuiesc martori si ca este lege sa primim cite 7 mii de ruble. Cand vor fi banii, o sa va chemam noi, Asa ne-au zis. La o serie le-o dat, da' eu n-am primit atunci nimic. Dupa ce s-au schimbat banii, ne-au poftit si pe noi, ne-au dat 200 lei si am cumparat pe ei un purcelus mic. Asta-i tot ce ne-au intors din tot cc-am lasat in noaptea de 6 iulie..."